Maria a decis să își petreacă Anul Nou undeva la munte. Simțea nevoia să se apropie de natură, de munții dacilor, fiindcă, așa cum spuneau scrierile antice, ”dacii trăiau nedezlipiți de munți”. Era conștientă că după ultima confruntare cu spiritul cel rău, ea nu câștigase decât o bătălie. Și-ar fi dorit să studieze în scurta vacanță de Anul Nou câteva hărți vechi, cu munții României, poate o carte veche de geografie, un atlas, un dicționar. Din acest motiv, imediat după Crăciun, înainte să plece la munte, Maria a început să viziteze anticariatele din București, pentru a căuta ceea ce dorea. Strădania i-a fost îndeplinită și, cu o zi înainte să plece cu autocarul la munte, Maria a descoperit într-un anticariat un atlas vechi, ale cărui pagini păreau a fi încă lipite, semn că practic nu fusese deschis decât foarte puțin.
-Cât costă acest atlas?
-Este o raritate, spuse gestionara anticariatului, dar fiindcă nu am reușit să îl vând, vă fac o reducere de 30%.
-Pare destul de bine, spuse Maria. Îmi doream de mult un atlas vechi.
-După cum vedeți, de când a ieșit de sub tipar și până acum, nu cred că a fost deschis de mai mult de trei ori.
-Într-adevăr, va fi o plăcere să îl studiez.
-Vă doresc lectură plăcută.
-Mulțumesc ! Și dumneavoastră să aveți un An Nou cu bucurii.
Maria ştia că va trebui să fie vigilentă, pentru că spiritul malefic avea să stea retras o vreme, urmând să revină, atunci când considera potrivit, iar ea trebuia să fie mereu cu simţurile ascuţite, capabilă să facă faţă probelor prin care, cu siguranţă va trebui să treacă.
Maria ajunse acasă și își pregăti bagajele. Decise să pună atlasul în bagajul de mână, sperând că va putea să citească în autocar.
În dimineața umătoare, Maria se duse la auogară și se îmbarcă în autocar. Totuși, oboseala acumulată, frumusețea drumului, au făcut-o să lase plăcerea lecturii pentru hotelul la care se cazase.
Peisajul muntos părea de vis. Iarna acoperise cu un voal alb de zăpadăm crestele munților care se profilau în zare. Covorul de zăpadă nu era atât de consistent, încât să scârțâie sub încălțăminte, dar măcar acoperise solul. Ieșită să se plimbe în împrejurimile hotelului, Maria se gândea la momentul în care avea să dea din nou piept cu spiritul malefic.
În seara de Anul Nou, înainte să coboare la masa festivă, Maria luă atlasul și încercă să îl deschidă. Era un atlas clasic cu hărți ale României comentate, bine desenate, cu simboluri vechi. Filele lucioase începeau ușor ușor să se lase desprinse sub degetele Mariei. La un moment dat, ajungând la ultima parte a atlasului, observă că ultimele pagini erau lipite de coperta tare. Totuși, nu părea o simplă lipitură a paginilor noi, parcă o persoană anume ținuse în mod deosebit să lipească acele pagini. În plus, paginile acelea aveau o anumită greutate, ca și cum era ceva între acele file.
Cu ajutorul unui cuțit specială pentru deschis corespondența,”coupe-papier” cum i se spune, Maria încercă să deschidă paginile. Acestea cedară și Maria aproape că scoase un strigăt de uimire:
-Dumnezeule, e ceva aici. Un caiet cu foi albe, scrise de mână!
Scrierea era una elegantă, măruntă, care se încadra în caligrafia specifică anilor 20. Totuși, așa cum avea să vadă Maria, caietul părea de dată mai recentă.
Maria se uită atentă la caiet, îl deschise și citi primele file.
”Dumnezeule, aici este o poveste de viață în toată splendoarea!” Oare cine o fi scris? Oare o fi vrut să ascundă aceste frumoase rânduri? O fi vrut să le păstreze? Oare mai trăieşte autorul manuscrisului? În mod normal, când aşterni pe hârtie amintiri, este pentru ca ele să fie cunoscute într-o zi… Dar de ce a ascuns caietul? Nu sosise monentul potrivit? La cine oare trebuia să ajungă acest caiet? Să fie un semn că acest caiet trebuia să ajungă la mine? Doamna Elleni îi spusese că o dată ce va îmbrăca pentru prima oară cămaşa tradiţională, ea va putea atrage atât energiile pozitive, cât şi elementele de viaţă, civilizaţie care se aflau prinse cumva la hotarul celor două lumi.
Maria decise să se dedice lecturii. Textul era scris într-o manieră limpede. Maria simțea cum povestea o învăluie, cum parcă sufletul său se desprinde din dimensiunea pământească și urcă spre culmile înzăpezite ale munților învecinați. Părea că trăiește un vis, deși încă simțea că aparține acestei dimensiuni prin vocile pe care le auzea pe holul hotelului, lumina soarelui spre asfințit care îmbrăca peisajul într-o mantie aurie, o adevărată aură a purității, simplității și splendorii peisajului.
Timpul să coboare la masa festivă se apropia. Maria dori să se pregătească pentru a coborî la restaurant. După ce își făcu un duș, își uscă părul, se pieptănă, își făcu machiajul discret, îmbrăcă rochia de ocazie, se hotărî să coboare la parter unde era restaurantul.
Ajunsă acolo, fu surprinsă la intrare privind un element de decorațiune, pe care scria, ”Rămas bun 1979, bine ai venit 1980!” Maria își zise: ”Oi fi nimerit la vreun revelion tematic, n-am stat eu să citesc întregul prospect al ofertei. Ce bine că sunt îmbrăcată clasic ”. Îndrumată de o ospătăriță în uniformă bine apretată, călcată, Maria își ocupă locul la o masă ceva mai retrasă cu vedere la locul amenajat pentru dans. Orchestra avea instrumente clasice. ”E bine, astfel nu voi fi asurzită de boxele sintetizatoarelor moderne.”
Ospătărița îi aduse un vermut, conform ofertei. Sticla părea din acelea vechi, pe care le văzuse la bunicii ei acasă. O întrebă pe ospătăriță:
-De când este această băutură?
-Ieri am primit-o. Este proaspătă.
-Mulțumesc.
Maria își spuse că probabil așa este obiceiul, însă deja i se părea că trăiește într-un moment cu mult îndepărtat celui în care se născuse. În 1980, părinții ei erau adolescenți. În jur, totul respira aroma epocii pe care Maria o știa din poveștile bunicilor.
Decise să iasă până afară, în locul de unde se vedea parcarea. De dimineață, văzuse mașini de teren performante, mașini obișnuite, toate de producție străină. Ajunsă afară, văzu că parcarea era populată de mașini ca Dacia 1300, Aro, mașini pe care le știa din fotografii. Abia dacă mai zărise câteva prin București. Ici colo erau câte un Mercedes Cobra sau un Wolkswagen-broscuță, alături de o Volga neagră de lux, model sovietic, genul pentru demnitari, cum învățase la unul din cursurile de la facultate, mai multe Volga, Moskwich, Pobeda, Lada, Dacia 1100, Skoda, Fiat 500, Fiat 850, mașini vechi chiar și pentru acea epocă, dar folosite de români.
”O fi el Revelion tematic, dar e prea de tot. Unde or fi dispărut mașinile pe care le-am văzut la prânz? E clar că trebuie să merg în cameră”.
Ajunsă în cameră, Maria avu surpriza să vadă un alt interior, cu mobilă clasică, un televizor alb-negru, vază și paharele de cristal, fotoliile de fabricație românească. Locul geamurilor termopan era luat de ferestre clasice. Draperiile, perdelele, galeriile de sprijin, tooate erau specifice anului 1980.
Maria merse la dulap să caute geanta în care pusese caietul. Chiar dacă mobila era diferită, era amplasată identic, iar geanta și caietul erau acolo unde le lăsase.
Se așeză pe pat și deschise caietul, decisă să continue lectura. Deși era destul de odihnită, Maria observă că are o senzație de oboseală. Decise să își caute mobilul pentru vedea data. Când îl deschise, observă data reală. Căută ceva pe internet privind hotelul, apoi se întinse în pat și închise ochii pentru o clipă. Îi deschise și avu șocul să vadă cum camera în care se găsea, își recăpătase aspectul secolului XXI.
Uimită, se uită la caietul deschis și văzu că povestea începea de Revelion….
CARMEN-MISTERE ȘI ENIGME 