Seara de 24 noiembrie era una specifică hotarului dintre toamnă și iarnă. Până atunci, vremea dăduse iluzia unei toamne timpurii sau unei veri întârziate. Doar nopțile și diminețile ofereau temperaturi care să te trimită cu gândul la data din calendar.
Pentru Maria, urma o nouă seară de muncă. Imediat după absolvirea liceului sanitar și promovarea Bacalaureatului, a urmat admiterea la Facultatea de Istorie, la București. Maria era pasionată de arheologie, etnografie. Era pasionată de tot ceea ce ținea de daci și obiceiurile lor. Cum posibilitățile familiei sale erau reduse, Mariei îi rămăseseră două posibilități: fie pleca din România, așa cum au făcut-o mii de absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil sanitar, fie urma o facultate și încerca să lucreze în domeniu. În spitalele publice, deși era nevoie de personal, locurile erau blocate din cauza reducerii cheltuielilor bugetare. Rămânea opțiunea angajării la o clinică privată. Maria fusese pasionată de lupta contra îmbătrânirii. Citise tot ce putuse găsi despre cercetările românești în domeniu. Mereu îi răsunau în memorie vorbele profesorului de istorie, care îl rememorase la cursul de Istoriografie generală pe Herodot, cel supranumit ”părintele istoriei”: ”Dacii știu a se face nemuritori…”Oare chiar descoperiseră dacii secretul nemuririi? Maria era convinsă că trebuia să fie ceva mai mult decât concepția că murind în luptă, eroii care, înainte de marea încleștare băuseră apă din Dunăre, urmau să ajungă la Zalmoxis.
Cu aceste gânduri, Maria călătorea în autobuzul bucureștean care trebuia să o ducă acolo unde lucra. Maria se angajase la o clinică privată, ca asistent medical la domiciliu. Specializarea urmată și faptul că avea un har aparte în îngrijirea bătrânilor, o făcuseră să fie acceptată la interviul de angajare. Acum, mergea la o doamnă care locuia într-unul din clasicele cartiere din București, printre puținele scăpate de sistematizare. Doamna avea nevoie de administrarea unui tratament, seara și de supraveghere, noaptea. Cu timpul, doamna începuse să îi povestească Mariei aspecte din viața familiei sale. Maria abia aștepta să audă noi istorisiri. Doamna mai avea în viață o soră, undeva în Banatul submontan, în niste locuri izolate, aproape rupte de lume. Fuseseră 8 copii la părinți, 3 fete și 5 băieți. Doar sora ei rămăsese cu părinții, ”măritându-se în casă” cum se spune. Restul copiilor se duseseră în țară, în căutarea unei vieți mai bune, bărbații pe șantiere sau în uzine, ea lucrând ca învățătoare, în timp ce sora cealaltă fusese economistă. Sora rămasă în casa părintească avea o sănătate de fier. Doamna învățătoare, după moartea soțului, se îmbolnăvise de inimă, ulterior apărând mai multe complicații. Cum copii nu avusese și nici nepoții din partea fraților sau surorilor nu mai veneau ”la mătușa din București”, deși în perioada școlarizării unii chiar locuiseră la ea, Maria îi era ca o nepoată adoptivă. Mariei îi convenea acel loc de muncă, fiindcă ziua putea merge la facultate, iar noaptea putea învăța.
Ajunsă la destinație, Maria coborî în stație, apoi porni pe jos pentru a străbate cele câteva sute de metri ce o despărțeau de casa doamnei învățătoare. Maria avea cheia și cartela de acces de la poartă și ușa de la intrare, așa că nu trebuia să aștepte în fața porții. Doamna învățătoare pregătise ceaiul pe care-l bea de o viață seara, urmând ca apoi Maria să prepare cina de regim a doamnei și să îi administreze tratamentul.
-Sărut mâna, Doamna Elleni!
-Bine ai venit Maria!
-Mă iertați, eu am plecat direct de la facultate, numai că autobuzul a întârziat, în plus traficul din București…
-Nu-i nimic, azi aș vrea să îmi reduci doza de medicament, fiindcă mă simt puțin mai bine.
-Sunteți sigură?
-Da, medicul meu curant a zis să vedem cum evoluează situația câteva zile, apoi poate schimbăm medicamentul sau mărim doza.
-Cum spuneți Dumneavoastră. Înseamnă că veți adormi mai târziu decât de obicei.
-Da, o să continuăm să mai vorbim.
-Începuseți aseară să îmi povestiți despre sora dumneavoastră…
-Da, Zia…. sora mea a fost cea mai mare dintre noi. Eu am fost al șaptelea copil. Ea i-a ajutat pe părinții noștri să ne crească. Tatăl nostru a muncit o viață pe șantiere. În afară de asta, sora mea a avut și patru copii ai ei. Avea o memorie fantastică, un scris caligrafic, deși urmase doar școala primară. Cânta și încă mai cântă dumnezeiește. E nelipsită din corul de duminică al Bisericii. Părintele paroh trimite mereu o căruță după ea, fiindcă drumul până la biserică este destul de greu, mai ales acum, în pragul iernii.
-Are nume dacic, spuse Maria.
-Da, la noi acolo, cam toți copiii au avut nume din astea, dacice. Se spunea că zona fiind izolată, dacii au putut trăi mai feriți de romani, apoi, în vreme de pace, ca mulțumire adusă lui Zalmoxis, zeul lor, au decis să își numească urmașii cu nume dacice. La mine, a fost altceva, fiind botezată, după naștere, de nașii care, după ce am absolvit școala primară, m-au luat la București, mi-au pus numele ăsta. Erau neam de greci veniți în România după ce îi izgoniseră turcii. Nașul, inginer, venise la niște lucrări în zonă și a cunoscut-o pe nașa mea și ea dintr-o altă familie de greci, veniți ceva mai târziu, după al doilea război mondial.
-Doamna Elleni, v-am adus ceșcuța din care am băut cafeaua azi dimineață. Mi-ați zis că vă veți uita.
-Da, ia să vedem…Aici se vede ceva… un om…bărbat …femeie… nu se vede prea bine… Se vede că e rău la suflet, deși se ascunde. Aici ești tu…. porți o cămașă albă cu motive… ca o ie… dar e ca o cămașă veche… Offf… o ceașcă așa cu multe motive nu am mai văzut de mult…
-Nu vă obosiți…lăsați…
-Să știi că vreau să îți spun ceva. De câteva luni, visez că vine cineva în oraș care vrea să facă rău. Te-am visat pe tine purtând o cămașă albă… O cămașă așa cum are sora mea în lada de zestre…. Acum …cafeaua…. Offf…
-Doamna Elleni, vă simțiți bine?
-Da, ia-mi tensiunea te rog!
-Imediat!
-O să beau puțină apă.
-Poftiți!
După ce Maria luă tensiunea, doamna Elleni se liniști.
-Maria, visul îsta îl am de ani de zile…. Mult timp nu ți-am putut vedea chipul…. Apoi, într-o noapte de 24 noiembrie, acum 8 ani, am văzut-o. Când ai venit prima oară la mine, te-am recunoscut….
-Ce poate să însemne asta?
-Acel om, fără chip, în fapt e ca un spirit, nici bărbat nici femeie mi-a zis că nu se teme decât de cineva care să poarte un veștmânt binecuvântat….
-Eu ce veștmânt aș putea purta?
-Unul care să te ajute… În vis, acel spirit spunea că mai este o lună de liniște până va începe furtuna… Că nu ne vom mai bucura de înnoirea ce trebuia să vină. Nu am înțeles ce a vrut să spună….
-Cred, spuse Maria că se referea la Sfânta sărbătoare a Crăciunului. Nașterea Mântuitorului a reprezentat înnoirea, sau mă rog, începutul… șansa Mântuirii…
-Ai dreptate, fata mea! Înseamnă că dacă nu reușim să facem ceva până la Crăciun, se va produce o nenorocire…
-Doamna Elleni, tot ce știm, este că, până la Crăciun mai este doar o lună…. Găsim noi o soluție…
-Sunt două lucruri de făcut. Unul, trebuie să vedem cine este spiritul cel rău, cine este și ce face el în viața de toate zilele, dacă este bărbat sau femeie, iar cel de-al doilea lucru este să vedem dacă sora mea mai are această cămașă în lada ei de zestre….
(VA URMA)
CARMEN-MISTERE ȘI ENIGME 